COMUNICAT DE PRESĂ

Asociaţia Formare Studia implementează proiectul social TERAPII ALTERNATIVE PENTRU ELEVI. Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi, iar activitățile lui se desfășoară în perioada august- octombrie 2021. Scopul proiectului este de a creşte calitatea vieţii a 40 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6-18 ani, cu dizabilităţi asociate/severe şcolarizaţi în diverse forme (cu frecvenţă redusă la şcoală, la domiciliu, intervenţie personalizată în cadrul şcolii, etc.). Se urmăreşte creşterea capacităţii intelectuale şi creşterea nivelului de integrare socială prin utilizarea de terapii alternative, precum hipoterapia. Prin acest proiect oferim grupului ţintă terapii alternative, care nu se pot realiza prin unităţile de învăţământ. Fiecare copil/tânăr va beneficia de 9 ședinte de hipoterapie şi de activităţi de psihoterapie şi consiliere în aer liber. Experiența și rezultatele obținute în alte proiecte ne-au demonstrat faptul că activitățile nonformale, realizate cu animale, în spații prietenoase, în natură, susțin exprimarea liberă a copiilor și tinerilor, îi stimulează senzorial, ajută la îmbunățățirea calității vieții, fac parte din setul de deprinderi de viață sănătoasă care trebuie să le aibă pe tot parcursul vieții. Contact: formarestudia@gmail.com Manager proiect: Angela Sava Expert grup tinta: Florin Iordachescu